De ce suprafața este importantă atunci când alegi un apartament nou?

15 noiembrie 2021

Avantajele apartamentelor cu 3 și 4 camere

Unul dintre trendurile imobiliare observate de specialiști în perioada pandemică este migrarea clienților către apartamente mai spațioase, chiar dacă acestea sunt situate mai departe de centrul orașului. După mulți ani în care locația a jucat rolul principal în luarea deciziei de cumpărare, carantina, mutarea biroului și a școlii acasă, dar și limitarea severă a călătoriilor, a activităților sociale și de relaxare au înclinat balanța către locuințe mai spațioase și mai confortabile, cu accent pe compartimentare eficientă și pe optimizarea spațiului, dar și pe spațiile exterioare precum terase sau grădini.

Conform www.wallstreet.ro, în topul căutărilor în București se află apartamentele noi, 75% dintre clienți preferând apartamente cu 2 și 3 camere întrucât sunt și spațioase, dar și rentabile din punct de vedere financiar. De altfel, un alt trend observat pe piață este tendința de a investi mai mult într-o locuință de calitate în detrimentul uneia mai ieftine, ceea ce arată maturizarea pieței imobiliare: investițiile sunt gândite pe termen lung, iar deciziile sunt luate ținând cont mai degrabă de aspecte pragmatice decât de cele emoționale.

De ce să investești într-un apartament cu 3 sau 4 camere?

Pentru că investiția în propriul confort și stare de bine este cea mai importantă investiție pe care o putem face 🙂

Și, în acest caz, când spunem “investiție” nu ne referim la achiziția unui apartament pentru închiriere, ci la investiția în propriul confort, la ideea de a investi în viitoarea ta casă cu gândul atât la confort și impactul apartamentului asupra stării tale de bine, dar și la viitor, la evenimentele care pot apărea și care pot modifica nevoile tale.

De exemplu, poate că acum îți sunt suficiente două camere, dar dacă peste câțiva ani vei decide să îți mărești familia și va fi nevoie să te muți într-un apartament mai spațios care să răspundă nevoilor tale din viitor? De ce să nu investești acum într-un apartament cu 3 sau 4 camere și să eviți astfel un proces de căutare a unei noi locuințe, de vânzare a celei vechi, mutare și reamenajare, etc?

Iată câteva avantaje ale apartamentelor cu 3 și 4 camere:

Ai mai mult spațiu pentru lucrurile și pasiunile tale – din punct de vedere psihologic, spațiul are un impact semnificativ asupra felului în care ne simțim sau ne comportăm. De când se studiază psihologia mediului (și implicit a spațiului), s-au făcut studii care arată că atunci când locuim sau lucrăm în spații mici/înghesuite crește nivelul de stres, scade capacitatea de concentrare sau este accentuat sentimentul că suntem copleșiți, că nu reușim să mai facem față. În schimb, un apartament luminos, cu tavan și ferestre înalte, spațios și încăpător ne ajută să ne relaxăm și să ne bucurăm de pasiunile sau munca noastră.

De exemplu, vă vine să credeți că există studii care arată că pacienții care au stat într-o cameră de spital cu vedere spre natură s-au recuperat mai repede? Spațiul, designul, vederea și lumina sunt elemente centrale ale stării de bine atunci când vine vorba despre locuințele sau încăperile în care lucrăm sau petrecem mult timp.

În plus, apartamentele cu 3 sau 4 camere au în general mai multe spații de depozitare care îți vor permite să îți organizezi mai bine locuința. Iar o locuință organizată e, așa cum ne arată studiile, o locuință care contribuie la starea ta de bine.

Una dintre camere poate fi transformată în birou/bibliotecă/dressing/sală de sport sau…ce vrei tu! – n-ar fi fain să ai un spațiu doar al tău unde să te deconectezi, să lucrezi sau să te bucuri de pasiunile tale? La asta ne refeream când vorbeam despre investiția în propriul confort.

Într-o lume din ce în ce mai agitată, să ai o oază de liniște și relaxare acasă a devenit un must pentru oricine își dorește un stil de viață modern, dar sănătos.

 Păstrezi living-ul doar pentru relaxare și momente cu prietenii sau familia – majoritatea dintre noi am crescut cu sufrageria transformată în dormitor, iar datele la nivel european arată că fiecărui român îi revine o cameră în timp ce în țări precum Belgia sau Luxemburg media este de 2,2 camere pentru fiecare locuitor. Ideal ar fi să înlocuim acest trend și să îi redăm living-ului rolul său inițial: un spațiu comun, destinat relaxării sau timpului cu familia și prietenii care vin în vizită, în timp ce fiecare membru al familiei ar trebui să aibă un spațiu privat pentru a se putea bucura de intimitate și confort.

Mai multe băi, mai puține conflicte – tot psihologia mediului ne spune că numărul de băi dintr-un apartament are impact asupra relațiilor dintre membrii care locuiesc împreună întrucât baia este percepută ca un spațiu central al locuinței, un spațiu privat de care avem nevoie pentru a îndeplini o serie de nevoi importante pentru starea noastră de bine. Prin urmare, studiile ne spun: cu cât sunt mai multe băi într-o locuință, cu atât membrii din acea locuință au mai puține conflicte.

În general, apartamentele cu 3 camere au cel puțin 2 băi, în timp ce apartamentele cu 4 camere au câte 3 băi. Existența acestui spațiu privat și bine delimitat de invitați sau alți membri ai familiei crește gradul de confort și de relaxare.

Ai mai mult spațiu outdoor – în general, apartamentele cu 3 și 4 camere au mai multe balcoane, dar și terase și grădini mai spațioase pe care le poți transforma în spații de relaxare și deconectare. Poți organiza mese cu prietenii sau te poți bucura, pur și simplu, de un spațiu unde să îți petreci diminețile, serile sau weekend-urile, ori de câte ori simți că ai nevoie de o pauză.

Iar dacă vei decide vreodată să îl vinzi, nu îți face griji! Valoarea sa va crește în timp, iar investiția ta va fi una profitabilă pe termen lung 🙂

Dacă iei în calcul achiziția unui apartament, dă-ne de veste!

  • Silk District este un proiect dezvoltat într-o zonă a cărei valoare va crește, atrăgând și alți investitori, iar acest lucru va duce, inevitabil, și la creșterea prețurilor apartamentelor în zonă;
  • Un apartament situat în apropierea campusului universitar Tudor Vladimirescu poate fi o bună investiție și pentru închiriere, având siguranța faptului că vei găsi tot timpul chiriași;
  • În plus, Silk District este o opțiune excelentă și pentru familiile cu copii pentru că se află în apropiere de școli și grădinițe, mall și zone de shopping, dar are și parc urban propriu și locuri de joacă amenajate;
  • Apartamentele cu 3 și 4 camere sunt foarte spațioase, bine compartimentate, cu ieșire către balcoane, grădini private sau terase.

Pentru mai multe informații, contactează-ne!

Vizitează-ne la biroul nostru de vânzări din Calea Chișinăului, nr. 22 să vezi macheta proiectului și să iei o decizie informată înainte să fii proprietarul unui apartament!

Newsletter Prime Kapital

Dacă dorești să fii contactat de reprezentanții Prime Kapital în vederea transmiterii de informații despre proiectul Silk District, te rugăm să completezi formularul din secțiunea Contact.